Asta chiar e culmea! Mielul australian a ajuns în magazinele românești. Cu ce preț se vinde

Asta chiar e culmea! Mielul australian a ajuns în magazinele românești. Cu ce preț se vinde
Publicat: 13/04/2024, 12:54

Apropierea Paștelui îi face pe mulți români să înceapă cel puțin să se intereseze de prețul cărnii de miel, dacă nu chiar să o cumpere.

Carnea de miel este destul de scumpă în preajma Paștelui, ca de fiecare dată, însă Asociația pentru Protecția Consumatorilor din România a observat un fenomen destul de interesant pe piața din țara noastră.

Într-un magazin din România, reprezentanții Asociației au descoperit organe de miel din Australia, care se vând la aproape 28 de lei per kilogram.

„România exportă miei și importă organe de miel din Australia!”, transmite Asociația pentru Protecția Consumatorilor din România pe pagina sa de Facebook.

Comentariile nu au întârziat să apară. Mulți dintre internauți se declară nemulțumiți de această situație semnalată de reprezentanții Asociației.

„Păi da, noi exportăm marfă de calitate bună și importăm de mâna a doua. Am auzit că roșiile din supermarket pe care scrie «Import Italia» de fapt sunt din Turcia via Italia. Ne păcălesc să cumpărăm marfa plină de pesticide din Turcia. Așa o fi și cu lămâile și alte legume și fructe. Bine că evit supermarketurile pentru așa ceva!”, a scris o persoană într-un comentariu.

„Săptămâna trecută era 6,49 lei/kg, același produs, în același magazin”, scrie altcineva.

Cât va costa un kilogram de carne de miel de Paște. Puțini români își vor permite

Anul acesta, prețurile pentru carnea de miel vor fi afectate în apropierea Sărbătorilor Pascale, din cauza scumpirilor pentru hrană precum porumb și furaje, dar și din cauza deficitului acut de forță de muncă, potrivit fermierilor care se ocupă de creșterea ovinelor.

Potrivit primelor estimări realizate la mijlocul lunii ianuarie, crescătorii de animale susțineau că prețurile de anul acesta ar urma să atingă între 25 și 30 de lei per kilogram.

Anul trecut, crescătorii de animale cereau pentru un kilogram de carne de miel un preț cuprins între 15 și 20 de lei, în cazul în care se achiziționează un miel întreg. Citește mai mult…

Sursa foto: Facebook/Asociatia pentru Protectia Consumatorilor din Romania

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Femeia care apără cerul României. Interviu cu tânăra care se asigură că rachetele rușilor nu...
Babasha a dat lovitura după huiduielile pe Arena Naţională! Anunţul oficial care îi va schimba...
FOTO. Cea mai controversată jucătoare WTA din România face ravagii la început de vară! Imagini...
Unde au fugit azi noapte Irinel Columbeanu și Irinuca, direct de la aeroport. Avem imagini...
Ceva se întâmplă în Crimeea: Ucrainenii distrug antiaeriana rusă și par a pregăti terenul pentru...
Pițurcă Jr. a 'încercuit-o' pe voluptuoasa fiică a Andreei Berecleanu! Adio, ICH! CANCAN.RO publică imaginile...
Kate Middleton, total SCHIMBATĂ la primul eveniment public. Detaliul observat de toți: „Fac progrese bune,...
Experiment Observator. Un permis auto fals costă peste 700 de euro. Cum sunt racolaţi pe...
Cea mai frumoasă zi, transformată într-o traumă! Zeci de copii au fost implicați într-un accident,...
Kate Middleton, prima apariție publică de când a fost diagnosticată cu cancer! Prințesa de Wales...
Au încins atmosfera la malul mării. Canicula le-a făcut pe vedete să renunţe la haine
La câți KM schimbi uleiul la cutia automată? Cât costă și care e cel mai...
Primul caz din Europa de febră Oropouche, diagnosticat în Italia
CRIPTOTEREȘTRII s-ar putea afla PRINTRE NOI, NEDETECTAȚI! Cine sunt aceștia?
VEȘTI NESPERATE pentru cei cu mașini DIESEL și pe benzină. Este informația momentului în România
Visul oricărei gospodine. Lingura inteligentă, lansată oficial
Ce este creatura cu ochi holbați și dinți ascuțiți care a eșuat la mal. A...
Fotografia sfâșietoare de la priveghiul Ancăi Molnar. Fiul de 14 ani, îndurerat lângă sicriu
Gagea și Alexandra, din nou împreună? Cum a fost sărutul din Camera roșie: „Am avut...
Saveta Bogdan, adevărul despre cererea în căsătorie făcută de Gheorghe Turda. Care este, de fapt,...
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Măi Bulă, familia ta din câte persoane e compusă?
Cine a fost omul de stat român „mai mai mare decât Woodrow Wilson, Lloyd George...
×